Opinie

Toamnă gri, nu credeam c-o să mă vii

Toamna târzie, frunze răpuse pe aleile din fața casei, frig, culori blânde pentru un tablou minunat, galben, rubiniu, miros de nucă și scorțișoară. Toată nebunia asta cu închisul în casă mă face să cred că suntem într-o lume suprarealistă, singur după un război atomic. Mască, declarație pe proprie răspundere, interdicția de a circula noaptea. Îmi aduce aminte de un film franțuzesc când doi se chinuiau să care un porc tăiat pe timpul nopții în perioada ocupației germane. E o sminteală colectivă, o frică, o încordare, prea multă concentrare ce ne epuizează nervos. Disperarea ne atacă mai rău ca virusul, nu știm când se va termina, nu știm cum se va termina, ne aflăm într-o situație apăsătoare când nu ne putem planifica nimic.

Doctorii sunt la mare preț, mai bine spus vorbele lor. Cu toate astea vorbesc contradictoriu, cumva era de așteptat, e și trist dar e și absurd. Ne găsim în față unei mari încercări și noi nu cădem de acord.

Cumva se pare că prevenția e soluția, cel puțin în faza asta. Să ne protejăm și să ne întărim sistemul imunitar. Unii încearcă cu țuică, eu cred că sunt nebuni, e plină lumea de nebuni. Vitamine, fructe, aer curat, mișcare. Măcar îmi mai cresc moralul, un moral scăzut scade sistemul imunitar.

Vitamina C din portocale dar nu e suficient, trebuie și comprimate însă care să fie naturale. Ciupercile pot fi și bune, nu numai otrăvitoare. Am găsit un produs de imunizare din 7 ciuperci de la Fares. Tuburile sunt prietenoase, ușor de manevrat, nu sunt nici prea mici să-ți cadă cașetele pe jos nici prea mari să te încurci de ele.

În felul asta îmi refac și imunitatea dar și dispoziția.

Ziua e mai scurtă, fructele s-au cam cules, urșii se pregătesc de hibernare, hai să nu ne pierdem cu firea. De-aș mai duce-o până la toamna, leliță Ioană-ziceam asta primăvară E uite că a venit și toamna.

Școlile au început, în față calculatoarelor, oameni zgribuliți în stații de autobuz, amintirea unor vremuri atât de normale dar atât de îndepărtate de parcă au fost în altă viață. Intrăm în iarna asta altfel, așa cum n-am mai făcut-o niciodată. Moș Crăciun s-a îmbolnăvit, nici moș Gerilă nu mai este, o să mirosim parfum de brad din sticle de esențe până o să ne treacă dorul de ducă.

Să fim veseli – așa spunea Caragiale.

Articol scris pentru concursul SuperBlog 2020

.   

This Post Has One Comment

  1. Pingback: Proba 15. Gusturi creative de la Fares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.