Opinie

Fotbalul nostru e de rahatson

Nu mă mai uit la fotbal de mult timp. Fotbalul nu mai e de multă vreme un joc, o activitate de relaxare, o distracție. A devenit un fenomen de tâmpire în masă. Cum e posibil ca un om, indiferent ce face el pe pământul ăsta, să câștige sumele astronomice care se vehiculează în acest sport? Asta ca să nu mai vorbim de faptul că respectivul om nu a inventat vaccinul anti-Covid, nu a descoperit elixirul tinereții fără bătrânețe, nu a rezolvat problemele fundamentale ale omenirii. Nu pot să o uit pe doctorița din Spania care i-a îndemnat pe spanioli să le ceară leacul împotriva virusului necunoscut celor pe care ei ii plătesc cu milioane de euro pe luna nu unor cercetători care primesc două mii de euro pe luna. E un adevăr atât de tăios încât nimeni nu poate să nu observe absurditatea lumii în care trăim. Și nu e vorba doar de jucătorii de fotbal supraevaluați aiuritor, e vorba de o întreagă lume care trăiești din nimic. Ziariști, antrenori, maseuri, psihologi, arbitrii, șoferi, bucătari, impresari,  și tot felul de lume total neproductivă, pentru că în urma acestora nu rămâne nimic concret. Așa că am hotărât să nu mai susțin această șarlatanie uitându-mă la televizor ca ei să primească bani din drepturi de televiziune, publicitate și mai știu eu ce.

În ceea ce privește fotbalul din România situația e și mai nasoală, după ce în perioada comunistă echipele noastre au reușit să facă performanțe cât de cât notabile, câștigarea Cupei Campionilor Europeni (cum se numește acum) fiind cea mai importantă, acum, în capitalism, fotbalul românesc a ajuns pe mâna unui cioban și a unei țoape cu palmier în cap. Singurul lucru constant în fotbal a fost scandalul, în permanență a fost întreținut un circ fără sfârșit. Toți neica-nimeni s-au dorit investitori în fotbal ca să-și etaleze apucăturile de maidan și mediocritatea. Evaziunea fiscală, blaturile, corupția, nepotismul, spiritul de gașcă, toată mizeria asta a făcut ca fotbalul în România să ajungă o amintire. O altă mentalitate proastă a poporului ăsta e aceia de a ridica pe niște piedestale de fum niște oameni limitați până la urmă. Va aduc aminte cum după meciurile naționalei în SUA erau unii care erau convinși că Hagi trebuie să ajungă președinte.

Tot aud analize și para-analize la cele o mie de posturi de televiziune despre fotbal, un fotbal care nu există în fapt. Toți sunt de acord că nivelul este catastrofal cu excepția lui Hagi, care ca de obicei joacă în alt film. Realitatea e că așa-zisa ‘’generație de aur ‘’, cea care s-a consacrat ca fiind cea mai performantă din toate timpurile, este generația care a preluat conducerea în acest domeniu. Rezultatele de astăzi sunt datorate managementului făcut de generația de aur din epoca de aur în capitalism. Rezultate de tinichea. Păi cum au făcut oamenii ăștia selecția dacă pe teren nu văd jucând decât pe copii lor. Câți copii cu reale calități au fost dați la o parte ca să le între în echipă odraslele? Niște îmbuibați, niște beizadele, niște cioflingari cu pretenții de vedete, asta e astăzi echipa României. Nici nu pot să mă uit la meciurile jucate de echipa asta pentru că mi se face rău. A fost corectă remarca de pe fb : decât să joace fotbal mai bine să joace la nunți și botezuri. Ianis Hagi nu e niciodată Gheorghe Hagi.

Eu pentru echipa asta am un singur sfat : apucați-vă băieți de o meserie serioasă, n-are rost să vă irosiți tinerețea într-un domeniu în care nu veți face niciodată nimic. Uite, puteți să va deschideți case de modă, să vă faceți designeri, să croiți nădragi pentru pulime. Vă cumpărați frumos o mașină de cusut de la Cusut și Brodat, poate așa mai brodați și voi ceva că echipele adverse nu puteți. Vă dă babacul bani și vă luați și accesorii de croitorie. Poate așa ne mai scutiți și pe noi de nervi și căpătați și voi o meserie- brățară de aur. Si mai lăsați-ne.

Am zis.      

 Sir Ilie Dumitrescu: „Ne asemănăm cu San Marino, cu deosebirea că jucătorii din San Marino au o meserie!”

This Post Has One Comment

  1. Pingback: Proba 3. #JurnaldeCroitorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.