Opinie

Unde suntem, către ce ne îndreptăm?

Tocmai ce am asistat săptămâna trecută la o discuție oarecum la modă de la o vreme, o bătrână vorbăreață o dojenea pe o tânără că generația ei nu vrea să-și asume responsabilitatea creșterii unui copil. Discuția spontană se purta în piață în timp ce amândouă cercetau marfa unui vânzător de legume produse în patria noastră.

–          Cum să ne apucăm să facem copii când nu avem casă, nu avem siguranța locului de muncă. În ziua de azi să crești un copil e foarte scump. Grădiniță, cursuri, hăinuțe, toate astea costă iar dacă plec de la serviciu patronul nu mă mai primește. Vrem să plecăm la muncă în străinătate că aici nu facem nimic, trăim de la o lună la alta.  Pe vremea dumneavoastră era altfel. Ce, credeți că noi nu am vrea?

–          Păi crezi, mamă, că pe vremea noastră era altfel, nici noi nu aveam casă, banii erau puțini, o grămadă de greutăți, dar le-am dus pe toate și uite, v-am crescut pe voi, că asta îi spun și lu’ fii-miu. O să se aleagă praful de țara asta.

Nu știu cum s-a încheiat discuția celor două, n-am avut răbdare să le ascult până la final, în principiu știu că fiecare își păstrează punctul de vedere și se despart exact așa cum s-au întâlnit, fiecare pe poziția ei. Mai urmăresc pe rețelele de socializare câteva bloguri cu tentă feministă, cea mai supărătoare întrebare pentru tinere astăzi e:’și pe când un bebeluș?’. Fiecare răspunde după propria inspirație, unele se supără, altele devin ironice, însă în mod clar e ceva deranjant.

Mi-am adus aminte de o discuție purtată acum mulți ani cu o colegă din Germania. Eram la Berlin și mă interesam, curios fiind, de modul de viață al tinerilor de acolo. Cluburi de noapte pentru toate preferințele, concerte, sport, cultură, într-un cuvânt tot ce ți-ai putea dori. Mă gândeam că e un pic restricționată de grija pentru copii însă m-a lămurit repede, nu avea copii și nici nu vroia să aibă. Că nu avea copii puteam să înțeleg, însă că nu vroia să aibă, asta m-a surprins. Văzându-mă descumpănit mi-a replicat:’ păi ce, asta e țară unde să faci copii?’. Neînțelegând am întrebat-o specific ‘Germania?’. Ea mi-a răspuns ferm: ‘Da’. Asta se întâmpla acum vreo zece ani când eu eram plătit mult mai puțin decât un asistat social din Germania. Când m-am întâlnit cu vărul meu stabilit în Koln i-am spus ce discuție am avut. M-a lămurit:’ Ăștia nu fac aici copii pentru că vor să nu cheltuie, pentru ei copilul e o cheltuială și nu vor să o facă. De ce să cheltuie pentru încă unu’ niște bani? Așa gândesc ăștia pe-aici.’

Continuă disputele între minoritățile sexuale și fanaticii religioși, între cei care susțin interzicerea avortului și cei care se opun, primăria capitalei oferă vouchere pentru tinerii care nu pot avea copii pe cale naturală. Sorina, fata adoptată de familia din SUA o duce foarte bine, dar totuși e un copil abandonat de părinții ei. 

Emigrație, nivel de trăi, capitalism, șomaj, vacanțe, mașini, reședințe, naționalism, muncă în străinătate, lupta între generații, toate astea se amestecă într-un mod ciudat fără un înțeles clar. Argumente și contra-argumente, justificări și acuze, sfătuitori fără ascultători, cine să mai înțeleagă.

Departe de mine gândul de a judeca, până la urmă fiecare le știe pe-ale lui, am punctat doar câteva secvențe dintr-un tablou ce pare mult mai amplu.          

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.