Opinie

Cum am ajuns să fiu îngerul lui Charlie

Deschid televizorul în timp ce-mi pregătesc cafeaua și pun două felii de pâine în toaster. În primul moment nu realizez ce se întâmplă însă la televizor crainicul pare extrem de surescitat. Au loc demonstrații în toată lumea. Mut televizorul pe alt canal însă aceiași știre. Mai schimb vrei patru, cinci canale, același lucru. Mă uit mai atent să văd despre ce e vorba. Sute de mii de bărbați demonstrează în toate marile orașe ale lumii împotriva discriminării. Scap ceașcă de cafea din mâna și murdăresc față de masă. Sunt și mai atent. Un tânăr cu șapcă portocalie explică agitat nemulțumirea oamenilor ieșiți pe străzi. Vor că și bărbații să fie distribuiți în rolurile principale ale filmelor. Se referă la Îngerii lui Charlie. ‘De ce să nu fie și un înger bărbat, vrem și noi să fim reprezentați’. În drum spre birou mă gândesc : ce nebunie. La radio se repetă știrea adăugându-se faptul că producătorul filmului, pentru a liniștii spiritele, organizează un casting la nivel internațional pentru selectarea unui bărbat care să fie al patrulea înger a lui Charlie. Mai spune că în ziua de azi filmele sunt făcute de spectatori pentru că spectatorii sunt cei care plătesc biletele. Vorbărie goală. Îmi zic în mintea mea că mie mi-ar fi plăcut să fiu Charlie în filmul ăsta. La birou pe computer o grămadă de alerte cu privire la revoluția cinematografică pornită în stradă. Au loc dezbateri, se vorbește despre filmul viitorului în care spectatorii vor avea roluri sau pot fi regizori. Mă gândesc că o să fie mii de candidați, ce mii, zeci de mii, sute de mii. O să le trebuiască ălora o armata de funcționari numai să trieze cererile. Mă sfredelește un gând rebel, ce-ar fi dacă aș trimite și eu o cerere. O hârtie în plus sau în minus tot acolo e. În pauza de masă îmi încropesc o mică prezentare, iau un filmuleț dintr-o vacanță în Grecia, îl atașez și trimit la adresa indicată. O să fie distractiv.

Seara mă întorc acasă într-o aglomerație infernală, îmi găsesc locul de parcare ocupat de un bou, mai pierd o jumătate de ora să găsesc un loc de parcare într-un boschet nerevendicat. În timp ce închid ușa de la mașină cu o mâna, pentru că în cealaltă mână țin un vraf de dosare, lucru pentru acasă, sună telefonul. Telefonul asta e dușmanul meu numărul unu, sună tot timpul în momente nepotrivite. Pun dosarele pe capota mașinii și răspund. O voce bărbătească se prezintă că fiind Max Handelman, producătorul filmului Îngerii lui Charlie și mă informează că doamna Elizabeth Banks, regizoarea filmului, m-a selectat pe mine pentru rolul celui de-al patrulea înger a lui Charlie. Rămân mut, apoi încerc să înțeleg ce se întâmplă. Întreb dacă e o glumă, dacă sunt cumva la Candid Camera, încerc să recunosc vocea vreunui prieten pus pe glume. Nimic din toate astea. Mai îmi spune vocea că voi da o proba cu doamna Banks chiar în seara aceasta prin internet. Ajung acasă buimac total, apuc să mă așez în față computerului și primesc un apel pe skype. E chiar Elizabeth Banks. Sunt nedumerit și o întreb de ce m-au ales chiar pe mine, la loto aș avea o probabilitate mai mare să câștig decât să fiu eu ales să joc în filmul lor. Îmi spune că ei caută un bărbat alb de vârstă mijlocie, chelios și cu barbă care să vorbească engleză cu accent rusesc exact așa ca mine. Mă întreabă unde e România, îi explic, nu înțelege. Atunci mă gândesc că mai repede ii spun de Transilvania, Dracula, etc. Nu știe de Dracula dar știe de Pennsylvania. Eu ii spun că nu Pennsylvania, Transilvania, ea o ține pe a ei, foarte bine Pennsylvania, ești angajat. Mai îmi spune că vroiau să-l angajeze pe Danny de Vito dar tocmai ce a făcut o operație de schimbare de sex așa că sunt cea mai bună alegere pentru ei. Și ce trebuie să fac, întreb eu. Mai nimic, cari bagajele fetelor de colo, colo, bei bere la un bar și faci glume porcoase. Adică să joc eu alături de Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska?

Apoi sunt într-un birou imens din New York înconjurat de multă lumea cu un contract în față. Sunt niște cifre atât de mari încât nu pot să le număr. Exact când mă hotărăsc să semnez sună ceasul de la telefon, mă trezesc buimac, a fost un vis. Dar ce vis.

Ăsta e un semn, trebuie să mă duc să văd Îngerii lui Charlie pe 29 Noiembrie 2019.   

Articol scris pentru proba 23 a concursului SuperBlog 2019

Susține blogul cu un share:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.