Opinie

Proiectarea unei case, o provocare pe care o rezolvă AIA Proiect

În ceea ce privește proiectare unei case suntem deja în fața unei provocări complexe.

Există cărți care ne plac, care ne impresionează atât de profund încât reținem idei, întâmplări, stări toată viață, cum există cărți care de la prima pagină devin plictisitoare, neinteresante, plate, într-un cuvânt maculatură. Același lucru este valabil pentru filme, pentru piese de teatru, pentru pictură și în general pentru orice se numește artă. Inclusiv blogging. Și pentru că am început cu exemplul cărților să ne gândim la două cărți identice, același număr de pagini, același format, aceiași calitate de hârtie, etc dar având conținut diferit. Câtă diferența. Cine face diferența ? Asta e o întrebare bună pentru reflecție. Am putea răspunde până la urmă superficial că scriitorul face diferența însă dacă mergem și mai în profunzime am putea spune că talentul lui, experiența, sensibilitatea, harul, de ce nu cunoștințele, curiozitatea, infantilismul și multe altele sunt elementele care îl fac remarcabil. Din punctul de vedere al editorului costurile de producție pentru orice carte de același fel sunt identice, până la urmă diferența între o carte bună și una de aruncat la coș o face autorul. Mai este ceva interesant de spus, sunt cărți apreciate de o parte a cititorilor în timp ce altă parte le ignoră sau pur și simplu nu le consideră valoroase, accesibile, atractive. Între cititor și scriitor trebuie să fie o compatibilitate, o racordare la un anumit tip de valori, o frecvența bună pentru emisie-recepție. Cam la fel stau lucrurile și în blogging. Sunt bloguri pe care, eu personal, le citesc cu plăcere cum sunt bloguri pe care le găsesc plictisitoare. În decizia mea nu sunt influențat de alți factori decât evaluarea proprie, nu mă interesează câți urmăritori are blogul, nu mă interesează părerile altora, nu mă interesează clasamente. Există de exemplu bloguri foarte la modă, mai ales pe zone de nișă, care pe mine nu mă interesează absolut deloc. Pentru că nu mă intereresează teme abordate.

Să nu uităm de unde am plecat, de la proiectarea unei case, asta înseamnă în mod evident alegerea unui arhitect. Vedem în oraș case cu un buget asemănător dar care sunt atât de diferite. De cele mai multe ori diferența o face arhitectul.

Din punctul meu de vedere arhitectul are un rol esențial, acela de a construi o imagine dar și un confort. Este vorba de imaginea care se vede de afară și de utilitatea spațiului de locuit efectiv. De multe ori cele două concepte se limitează reciproc ca să nu mai vorbim de limitările impuse de rigorile ingineriei. În mod normal se pornește de la extreme, de la situații imposibile, maxim de imagine cu maxim de confort irealizabil inginerește. Prin concesii, prin decizii, prin armonizări, se poate ajunge la o soluție practică, ceva concret. De exemplu, eu sunt pasionat de submarine și aș vrea să locuiesc într-un submarin, practic nu se poate face lucrul ăsta însă din ideia originală o să rămână ceva care îmi definește personalitatea.

Din cauza asta cred că discuția dintre arhitect și beneficiar e foarte importantă. E important ca beneficiarul să poată fi înțeles de arhitect, să-i înțeleagă felul de a fi, experiența, dorințele, dinamica, ponderea lor în întreaga personalitate. Din acest motiv este important să existe o compatibilitate pentru ca schimbul de informații să se facă eficient. Fiind o lucrare personalizată e vital ca mesajul beneficiarului să fie bine înțeles și transpus într-o soluție adecvată. Aici intervine cu adevărat arta și priceperea arhitectului.

Când doriți să va construiți o casă trebuie neapărat să discutați cu un arhitect sau cu un birou de proiectare. Ca de exemplu AIA Proiect : https://www.aia-proiect.ro/. Pentru că până la urmă vă veți petrece tot restul vieții în casa pe care o proiectați acum. De multe ori, pentru foarte mulți oameni, casa e cea mai mare și cea mai importantă investiție din viața lor. Asta e un motiv suficient de serios să consultați specialiști pentru că așa cum veți construi așa va rămâne. Iar diferența va fi dintre o carte bună și una de aruncat la coș, dintre o pictură minunată și o mâzgălitură, dintre un film de referință și unul la care toată lumea iese din sală după primele zece minute.

Toți artiștii au o doză de nebunie, e doză aia necesară cât să pătrundă în esență lucrurilor și să le transforme. Poeții pot inventa limbi nevorbite folosind aceleași cuvinte din exprimarea obișnuită cu sensuri diferite. Evaluarea muncii unui artist nu se poate face în bani, o opera de artă în principiu e neprețuită. Există cărți care au schimbat cursul istoriei, există tablouri care au rămas simbol în mentalul umanității, există clădiri proiectate și executate care atrag milioane de vizitatori anual. Iar când mă gândesc la clădiri nu pot să nu-mi amintesc de celebra Sagrada Familia. O lucrare începută în 1882 proiectată de Antonio Gaudi care nu e terminată nici astăzi cu toate că celebrul arhitect a lucrat timp de 40 de la ea iar ultimii 15 ani din viață și i-a dedicat exclusiv acestei construcții. Este multă simbolistica în acestă desfășurare de fapte însă aș putea spune și eu că atunci când începeți să va proiectați casa gândiți-va că vă construiți propria Sagrada Familia. Evident fiecare în stilul lui.

Există câteva proiecte de case cu etaj care va pot atrage pentru că uneori gândurile noastre au fost deja exprimate. Până la urmă și proiectarea unei case pornește de la câteva lucruri fixe, fundație, pereți, acoperiș, uși, ferește… Nu putem duce metaforele până în abstract cu toate că ne tentează lucrul ăsta.

Cam astea sunt câteva sfaturi prietenești de om pățit cu privire la proiectarea unei case.

Articol scris pentru proba 7 a concursului SuperBlog 2019. 

Susține blogul cu un share:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.