Opinie

The ANSWER to my questions

Nu m-am preocupat de haine niciodată. Din punctul meu de vedere sunt un lucru necesar atât cât să nu umbli gol pe stradă. Vara e cel mai simplu, un tricou, pantaloni scurți și sandale. Odată cu venirea toamnei schimb pantalonii scurți cu jeanși și deasupra un  pulover. Mai pun un palton sau o geacă când vine frigul. În ceea ce privește culorile am o vagă bănuiala, cred că nu disting toate nuanțele. E o chestie cromatică ce mă depășește. Acasă am două șifoniere, două rafturi pentru mine și restul pentru nevastă-mea. Ei oricum nu-i ajung. În ceea ce privește încălțările eu am în mare cam două perechi, una de vară și alta de iarnă, ea are un magazin universal. Când plecăm în concediu avem două valize, una mare și una mică. Cea mică evident e a mea, cea mare e a ei. Niciodată nu-i ajunge, mai are de pus câte ceva și la mine. Când e de cărat, eu o car pe cea mare și ea pe cea mică, în cel mai bun caz, în general eu le car pe amândouă. La un moment dat când am urcat valiza mare într-un autocar șoferul m-a întrebat ‘’ V-a pus doamna pianul la dumneavoastră ‘’. Invidiosul.

În ceea ce privește moda e un subiect tabu, nu-l cunosc nu mă cunoaște. Dacă ar fi să mă iau după ce spun cei din jurul meu, nu știu să mă îmbrac, asta ca să nu mai vorbim de ‘’la modă’’. În general mă las pe mâna altora, adică a nevesti-mii.

Mersul la cumpărături e cel mai enervant lucru ce s-a putut inventa pe pământ. Mai ales la cumpărături de haine. O grămadă de întrebări la care nu am răspuns ‘’Cum îmi vine asta ?, E prea mare ?, E prea mică ?, E prea roz ? etc’’. Dacă e vorba să–mi cumpăr ceva pentru mine mă trimite în camera de probă. Acolo rămân în chiloți și nu apuc să probez prima pereche de pantaloni că deja îmi aduce trei, ‘’ia, încearcă-le și p-astea’’. În timp ce țopăi într-un picior, că nu mi-a ieșit un crac cum trebuie, îmi mai aduce și două pulovere. ‘’Ia-ți și tu ceva mai nou că nu mai ai’’. Eu știam că am. Unu. De când am terminat liceul. În sfârșit, e ceva ce mă scoate din sărite să umblu printre stivele de haine din magazine, în toate magazinele, la toate etajele, în toate zonele orașului. Asta ca să nu mai spun că există și posibilitatea să nu luăm nimic pentru că’’ nu-mi place’’. Mi se pare total ineficient, ajung acasă rupt de oboseală fără să fi făcut nimic concret.

De foarte multă vreme m-am gândit ce bine ar fi să se inventeze o posibilitate să nu te mai fâțâi prin magazinele de haine, să apară cumva direct acasă. Să nu mai mă tot uit ce e și ce nu e la modă, să-mi vină totul deja recomandat. Să fie de calitate, să nu se rupă sau să se decoloreze după prima ploaie.

Așa am descoperit ANSWER.

Vine toamna, iarna, trebuie să-mi iau o pereche de jeanși și un palton. Dar nu numai pentru asta îmi e util, vine perioada cadourilor, trebuie să-i cumpăr nevesti-mii haine. Ca să nu risc să mă trimită să le schimb, asta după ce bineînțeles am pierdut bonul de la casă, o să-i arăt niște botine și o geantă direct de pe site.

Uite că am găsit răspunsul la toate întrebările mele și pot să merg să văd meciul cu băieții în fața unei beri binemeritate.

Articol scris pentru probă 1 a SuperBlog

Susține blogul cu un share:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.