Primăvara ne-a întors plapuma apăsătoare de gânduri negre
De sub straturi albe de zăpadă adânca și nesfârșită
Respiram prin muguri de ghiocei obraznici care se întind
Degetele străbunilor răsfirate spre lumina călduroasă a soarelui
Ne trezim din amorțirea nemișcată a strigatelor de lupi flamanzi
Care ne bântuie sufletele înfricoșate de atâta rece
Miroase a dragoste în seva adâncă și reavănă a brazdelor de pământ
Se uita iarăși Dumnezeu la noi prin ochiul lui de sfințenie
Am murit și ne-am îngropat în lunga noapte a așteptării
Acum reînviem și ne înălțam la cer , la soare cu glas de păsări nebune
Umbla prin noi un sânge de cal arab și jar de foc țigănesc
Al nostru e iar pământul și noi suntem ai lui