Opinie

România cerșetorilor

Când merg sa-mi iau un covrig o bătrâna sărmana în haine ponosite rezemata de geamul prăvăliei, un pic mai departe de tejghea, așteaptă, fără sa ceara, un ban sau o pâine de la cei care cumpăra.

La semafor printre cunoscuții ștergători de parbrize, meserie inventata de romani, se strecoară un bătrân cocoșat de bătrânețe, nebărbierit cu o sacoșă fără culoare în mana. Se oprește în dreptul fiecărei mașini, dacă se deschide geamul are noroc, apare o mana îngrijită și grăbită care-i întinde o bancnota, dacă nu se deschide trece la următoarea mașină.

Pe străzile din centrul orașului, prin colțuri mai retrase, mizerabile, stau oameni cu bărbi uriașe,năclăite și țepoase care dorm pe un maldăr de haine vechi. Au sticle de bere ieftina începute. Unii fumează și privesc pierduți oamenii grăbiți care nu-i vad.

Prin stații de autobus, pe străzi aiurea, oameni fără vârsta aparent invizibili cauta în coșuri de gunoi cu febrilitate. Când găsesc ceva interesant se bucura copilărește și dispar cu prada ca niște câini care fura un os de la măcelărie.

Sunt din ce în ce mai mulți, femei și bărbați, tineri și bătrâni, oameni fără trecut și fără viitor. Nu exista în statistici, nu votează, defapt ei nu contează. Si-au pierdut pur și simplu condiția de om. Mi-e frica de ei dar ma simt și atras de poveștile lor. De fapt dacă ar fi sa fiu sincer, nu îmi plac deloc, îmi arata o imagine a omului, îmi arata imaginea mea dezbrăcat de convenientele sociale. Ei sunt defapt eu. Care este diferența dintre mine și ei? Care e diferența dintre un bogat și un cerșetor? Oricând pot schimba locurile ca în Print și cerșetor. Am învățat în viata ca niciodată nu exista niciodată.

In liceu am avut putini prieteni, eram în perioada de afirmare, de căutare a unei identități, zbuciumul era mistuitor și nu doream sa împart lucrul asta cu toata lumea.  Câțiva colegi de liceu și câțiva vecini de la bloc. Unul dintre prietenii mei, cel mai special, era un coleg de clasa, sa-i spunem Tudor.

Ne-am cunoscut mai bine la ora de sport când în timpul unui meci de baschet ne-am ciocnit mai tare și precum doi cocoși am sărit la bătaie. In final ne-am împrietenit, era un băiat direct fără frustrări. El juca mai bine baschet decât mine cu toate ca amândoi era scunzi, dar eu jucam mai bine fotbal. In pauzele dintre ore încingeam un fotbal în curtea școlii de multe ori întârziind la ora următoare spre disperarea profesorilor pentru ca intram după ei în clasa. Ne lega pasiunea pentru sport, în special pentru fotbal, ascultam muzica occidentala la radio Vocea Americii, mergeam la pizza și beam câte o bere fără sa știe părintii. Mergeam acasă la el, el venea la mine, ne-am cunoscut familiile, am făcut vacante împreuna. El locuia mai bine ca mine într-un apartament superb pe fostul bulevard 1 Mai actualmente Ion Mihalache. Tatal lui lucra într-o funcție înalta în minister și avea șofer cu mașină, mama lui lucra într-un institut de cercetări. In casa lui se vorbea engleza curent pe vremea aia și se cânta la vioara. Pentru mine era o familie ideala.

Tudor era foarte inteligent, în mod evident mult peste medie, pe lângă cunoștințele dobândite prin studiu avea o minte extrem de agera. La scoală defila fără probleme acolo unde noi toți ne împotmoleam, la matematica și fizica. Pe vremea aia toți învățam pe rupte, nu era chip sa ne fofilam.

Era hotărât ca vom da la Politehnica doar ne pierdusem patru ani cu studiul la matematica și fizica. In ziua înscrierii la facultate ne-am întâlnit în fata Rectoratului, el împreună cu părintii eu singur. Știam care sunt facultățile, care sunt mediile de intrare, care sunt facultățile mai grele, care mai ușoare. El mi-a propus sa mergem la facultatea de Aeronave, era o facultate foarte grea, i-am spus ca o sa dau la o facultate din Regie. Ne-am despărțit, el a plecat în Polizu la  Aeronave. Am intrat amândoi. Apoi drumurile noastre s-au despărțit, eu am plecat în armata iar el a început facultatea. Am ținut legătura mai rar. Știu ca prin anul trei profesorul de rezistenta materialelor i-a propus sa-i rămână asistent. Avea gânduri mai mari și a refuzat. In timpul facultății tatăl lui a murit, am aflat mult mai târziu. A terminat facultatea și s-a angajat la institutul de cercetări.  Ne-am întâlnit întâmplator într-o pizzerie pe la Obor când mi-a spus ca la institut s-au făcut reduceri și și-a pierdut serviciul. Era cu un coleg , păreau veseli. Am aflat ca și-au vândut casa din 1 Mai și s-au mutat, el cu mama lui, la un apartament cu doua camere pe Stefan cel Mare.

Mult timp nu am mai știut nimic despre el. Am aflat peste câțiva ani ca a murit și mama lui când el era plecat cu serviciul la Munchen. Lucra la Mercedes. Ne-am revăzut după câțiva ani când mi-a spus ca s-a întors din străinătate si nu vrea sa mai plece pentru ca nu se poate adapta. L-au dat afara de la Mercedes după ce a sărit sa-și bată șeful care era un idiot după cum spunea el. Isi găsise un post de cercetător dar el era înflăcărat de afacerile pe internet, marketing on-line. Pentru ca nu a avut bani sa se întrețină a trebuit sa-si vândă apartamentul din Stefan cel Mare și și-a cumpărat o garsoniera pe Nerva Traian. O poveste urata cu niște cămătări care practic l-au jefuit. Tudor era schimbat, foarte agitat în primul rând, categoric în convingerile lui și părea un pic agresiv. Degeaba i-am spus ca nu e bine sa se aventureze, mai ales cu investiții financiare în afaceri on-line, degeaba i-am spus sa nu se mai împrumute la cămătări, nu considera ca a făcut o greșeală, avea justificări si mai ales era ferm convins ca se va îmbogăți după ce va dezvolta afacerea lui pe net. Avea de gând sa nu mai meargă la servici pentru ca îl încurca la ceea ce făcea pe calculator.

Ultima oara m-a sunat sa-mi propună sa-i cumpăr garsoniera din Nerva Traian care era deja amanetata la cămătări. Nu aveam atâția bani și nu am avut cum sa-l ajut. Apoi a dispărut pentru vreo câțiva ani pana într-o seara, anul trecut, când l-am văzut în fata magazinului Unirea, îmbrăcat jalnic, parul mare în cap și nebărbierit de multa vreme. Era nervos și cauta într-un cos de gunoi răscolind sălbatic.

Apoi m-a sunat, l-am întrebat unde sta, mi-a spus ca nu are un loc anume, sta pe o banca în parc de vreo doi ani. Se cearta cu proprietarii unui centru de internet cafe care nu-l mai primesc pentru ca miroase. Are grave probleme medicale, nu își mai poate tine echilibru și nu-l mai primesc nici la super-market-ul unde obișnuia sa intre sa se încălzească. E permanent revoltat, nu înțelege cum a putut sa ajungă în situația asta, nevasta patronului de la super-market îl numește cerșetor. Aiercraft engineer, îmi spune el cu tristețe in glas. Are nevoie de un RMN, nu știu dacă se droghează, îmi e rușine sa-l întreb. Am încercat sa ma întâlnesc cu el, l-am cautat prin parc, la internet-cafe, n-am dat de el. Îmi mai scrie pe e-mail mesaje  de nedeslușit.

Ma uit prin oraș după el, ii vad pe toți acești nefericiți care își târăsc viata într-o sacoșă ca pe o povara de care vor sa scape. Sunt niște prooroci ai apocalipsei.

La Universitate sau la Obor își vând cărțile din casa , au haine vechi de pe vremea lui Ceausescu, bărbi neîngrijite, fumează nervos și beau dintr-o sticla de plastic vodca ieftina. Privire lor este trista dar inteligenta, îmi imaginez ca au citit toate cărțile alea pe care le vând pe caldarâm. Mi-e frica de ei, nu-mi place de ei, sunt parca viitorul ce ne așteaptă după colt.

Susține blogul cu un share:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.