Proza

Plumbuita

Cuvântul mahala nu are nimic peiorativ la originea lui. In turca mahala înseamna o parte a orașului. Inițial tot Bucureștiul era o suma de mahalale. Ulterior, după ce moda occidentala a intervenit în viata bucureștenilor, mahalaua a rămas acea parte a orașului care nu s-a aliniat modernizării si a căpătat un sens negativ. In mahala oamenii nu s-au descotorosit de obiceiurile vechi orientale, au rămas ancorați in epoca fanariota. Viata in mahala a rămas atârnata in timp ignorând trecerea acestuia.
Plumbuita este una dintre ultimele mahalale din Bucureștiul de astăzi.

Atunci când m-am mutat in Plumbuita, zona din vechiul cartier Colentina, la ieșirea din Bucuresti prin Doamna Ghica, Voluntari, Afumați spre Moldova, pe strada încă mai erau cișmele,nu era canalizare, existau case fără electricitate.
In Plumbuita toată lumea știa totul despre toată lumea. Se trăia după un ritm de viata lent, orice schimbare de pe strada devenea un eveniment important pentru toți locuitorii. Din capul locului trebuie sa va spun ca foarte putina lume avea un servici, oamenii trăiau din ajutoare, din furat, din închirierea camerelor pline de igrasie unor amărați. Dimineața foarte putini se îndreptau catre stația de autobuz sa plece după vre-un rost. Marea majoritate locuiau în case vechi tip vagon, înghesuiți in camere mici si intunecoase.. Vecinul meu Mitica- Piticu este reprezentatul cel mai elocvent al acestei lumi de mahalagii. Nu are curent electric, gaze sau apa, o casa de chirpici care se dărâma la fiecare ploaie, un teren destul de aproximativ pe care isi mai punea primăvara o gradina de legume. Acte pentru casa si teren nu are, un petec de hârtie prin care taica-su a cumpărat 200 mp in Plumbuita prin 1930. Dar Mitica s-a născut in groapa asta si a trăit toată viata lui aici , iar acum are 60 de ani.

Ando-Rita era nevasta lui, o balabusta de țiganca din neamul cocalarilor care locuiau chiar la intrarea pe strada. Țiganii cocalari trăiau după obiceiurile lor vechi, majoritatea lucrau la societatea de salubritate, făceau stabor pentru fetele furate sau gonite de acasă, aveau chiar si un judecător pe strada, Machin. Mitica s-a dus într-o iarna la ei sa se încălzească. Ei l-au încălzit cu un rachiu puturos și contrafăcut. S-a mai trezit dimineața. Stătea într-o camera slinoasa cu Ando-Rita. Femeia asta nu avea acte, nimeni nu știa când s-a născut și cum o cheamă pe ea defapt. Toata lumea ii spunea Ando-Rita. O tiganca grasa si batrana batuta de Dumnezeu de care nu stiau tiganii cum sa scape. Si uita asa l-au gasit pe Mitica pe care l-au insurat cu forta cu Ando-Rita. Ca vezi Doamne a necinstit-o peste noapte si acum e a lui pe veci. Degeaba s-a revoltat Mitica, tiganii au tabarat pe el si nu a mai putut sa dea inapoi. Il omorau tiganii. Il chemau în stabor si nu mai avea liniște in țigănie.

Mitica nu a avut un serviciu niciodata. Pe vremea lui Ceausescu a facut chiar si puscarie pentru ca nu avea ocupatie. Intr-un timp a fost pitic la circ. Se indragostise de o pitica ce ii era partenera dar familia ei nu l-a placut. Era si el un copil al nimanui care se descurca intr-un oras ce nu-i oferea nici o sansa. Se imbata crunt si se lua la bataie cu alti nefericiti din mahala. Venea acasa plin de sange si dormea doua zile sa-si revina din betie si din bataie ca un caine haituit. Cersea pe la manastirea Plumbuita, mai facea diverse munci pe la oameni prin curte, iarna dadea zapada din fata caselor oamenilor cu dare de mana, seara merge la bufetul lui nea-Badea si canta la acordeon cantecele lui Faramita Lambru. Era si el tigan, dar un tigan de vatra uitat in mahalaua Plumbuita.

Moartea in Plumbuita era ceva firesc, te privea in ochi si te infiora in fiecare zi. In Plumbuita nu se murea de o boala cronica, de atac de cord sau atac cerebral, nu, in Plumbuita oamenii mureau de frig, de foame, injunghiati de cutitari, de supradoza, inecati in lac de la bautura sau in accidente dubioase.

Oameni saraci, nu mergeau la doctor, cu atat mai putin nu putea tine diete sau tratamente medicale.
Mitica Jegosu s-a nascut in Onesti, era roman get-beget. Il lasase nevasta si de suparare a plecat in lume. Locuia intr-o groapa ca un sobolan iar in afara de bautura nu era interesat de nimic. Nu-si plangea de mila si uneori era chiar fericit. Traia cu Vali, o femeie betiva si rea de musca. Avea o fata, Claudia, pe care tiganii au dat-o la produs, au facut-o prostituata. Pe fata a incanta-o traiul usor si viata fara griji si nu si-a dat seama in ce se baga. Intr-o zi Mitica s-a asezat pe malul lacului, s-a imbatat crunt si a cazut in lac unde s-a inecat. Mai are si acum o cruce pe marginea lacului acolo unde a murit.
Mai erau Emil din Timisoara, fost maistru militar in Timisoara, un om care repara toate masinile cand era treaz, extrem de rar. Nevasta l-a gonit de acasa , a luat trenul si a venit in Bucuresti si s-a aciuat in mahalaua asta.

Cand am ajuns prima oara in Plumbuita l-am cunoscut si pe Pasarila, un tip din Bucuresti care a lucrat la IPRS Baneasa. A facut puscarie pentru viol. In pușcărie violatorilor le spunea pizdelea si erau tratați cel mai rau. Dupa ce s-a liberat familia nu l-a mai primit si s-a pripășit si el in Plumbuita. Plumbuita era ca o mama buna pentru toți nefericiții sortii.
Nea Badea era meserias, zidar, zugrav, mester in constructii din Bolintin. Pe vremea lui Ceausescu a facut puscarie pentru ca a furat de la santierul pe care il conducea. Dupa Revolutie si-a contruit o hardughie de casa in Plumbuita. Avea camere pentru muncitori, mici si insalubre, iar jos tinea un bufet-cantina unde ii pacalea pe musterii la suta de grame de rachiu. Toti muncitorii lui mancau si beau pe caiet la el. Nevasta-sa tinea socotelile. Bineinteles ca le umfla datoriile. La ziua de salariu iesea o bataie crunta pentru ca bietii oameni nu mai primeau nimic. Cand incepau sa vina oamenii astia batuti dinspre manastire stiam ca a fost zi de salariu la nea- Badea.

Dar unul dintre mai interesante personaje din mahala era Fane Covrigaru din familia Covrigarilor. Tigan ursar Fane avusese cu familia lui o covrigarie dupa Revolutie. Se pare ca nu prea le-a mers sau poate ca munca era prea grea ca au renuntat la afacerea asta dar au ramas cu numele. Lucrul asta nu i-a impiedicat sa prospere. Fane era o figura speciala, iar mie personal mi-a fost drag. Imi dadeam seama ca asa ceva nu mai poti gasi in zilele noastre, era ca un personaj din filmele despre aventurile cavalerilor din perioada fanariota. Fane era cel mai temut pe strada Plumbuita, nimeni nu intra in conflict cu el si mahalagii vechi il respectau de frica. Toti stiau ca se ocupa cu prostitutia , droguri, recuperari de bani, camata, toate nenorocirile cu putinta. Era toba de puscarie si nu il speria nimic. Se zvonea ca omorase o fata intr-un accident de masina. Pacalea si excroca negustori de materiale de constructii care i-au livrat totul ca sa-si ridice un palat tiganesc. Cand il cautau acasa el deja era plecat. Era puternic ca un taur, avea un glas de tunet, cunostea toata lumea buna din Bucuresti. Era ras in cap un corp masiv si se imbraca intr-un stil aparte, gangster de New York din anii 40. Avea tot felul de masini pe care le schimba saptamanal, nu se baga in seama cu ceilalti tigani care il stiau de frica, Juca barbut cu Zabar, un tigan spoitor de pe Gherghitei, din neam de hoti de cai. Si-a pierdut odata casa si nevasta la barbut. In cele din urmna a facut ce a facut si si-a recuperat pierderea. Insa nevasta pana la urma l-a parasit.

Umbla apoi cu femei frumoase, le ducea la el acasa si dimineata tarziu cand se trezea le ducea in oras. Erau avocate, ziariste, artiste, studente pe care Fane le vrajea si le schimba fara pic de regrete. La un moment dat a gazduit la el si un comisar de politie decazut din functie. Dimineata iesea din casa si se spala la o cismea din mijlocul drumului, isi bea cafeau la o masa pusa direct in strada si se lega de toata lumea care trecea prin fata casei lui catre manastire. De fiecare Pasti facea un gratar imens in fata casei si isi invita prietenii care erau la fel ca si el sa sarbatoreasca. Ca orice tigan care se respecta punea masa in mijlocul drumului care duce la manastire si isi etala bunastarea sa moara romanii de ciuda. Nimeni nu ii spunea nimic, nici macar politia care asigura buna desfasurare a evenimentului. Cand se strangea lantul la gatul lui si garda se apropia de el disparea din Plumbuita. Mergea in Spania unde avea o sora care se ocupa tot cu prostitutia din ce am inteles. Dupa ce lucrurile se mai linisteau, politia nu il mai cauta, creditorii nu il mai urmareau, aparea iarasi in Plumbuita. Si-a construit casa direct in strada, adica cum cobora scarile din casa urca direct in masina. Nimeni nu mai facuse asa ceva iar el era permanent in conflict cu Primaria. Oricum nu-i pasa. Cand era insurat intra in conflict cu nevasta-sa o batea de fugea saraca femeie de acasa cu copiii in parc. Scandal tipic tiganesc.

Cat a fost plecat in Spania tiganii cocalari i-au spart casa. S-a suparat si s-a dus peste ei sa-i omoare. Nu a reusit mare lucru pentru ca tiganii astia cocalari sunt ca un musuroi de furnici, slabi si fricosi dar multi.
Langa casa lui, exact ca si a lui, avea casa unchiul cu baiatul lui, Marin si Petre. Alungati din Spania pentru niste treburi murdare au venit in tara sa se aseze la casele lor. Au deschis jos un magazin iar in casa au facut camere de inchiriat pentru muncitori. Nu le mergea rau, cum se spune daca nu curge pica. Numai ca varul lui Fane, Petre , era dependent de prafuri. Cat s-au chinuit parintii sa-l recupereze, Petre era ca un nebun. Petre fusese casatorit de doua ori. Cu prima nevasta avea o fata care era de varsta celei de a doua neveste. Intr-una din zile am auzit ca Petre a murit. Era tanar si m-am mirat sa moara pur si simplu. Apoi am aflat ca defapt a murit datorita unei supradoze.

In Plumbuita moartea si viata se jucau firesc la ruleta destinului. Daca ai trait in Bucuresti la bloc niciodata nu ai sa-ti imaginezi viata asta sordida din mahalalele orasului. Si defapt daca ai trait la bloc nu prea poti spune ca ai trait in Bucuresti, in fond la bloc in Bucuresti, Oradea, Galati sau Calafat e la fel. Insa lumea asta ascunsa pe strazi prafuite ca la tara ca o gaura a timpului aduce la suprafata oameni din alte timpuri este adevarata poveste a orasului. Un oras fanariot la marginea Europei care este cu un picior in orient si unul in occident. Greu de inteles in profunzime cu toate ca la suprafata pare simplu si accesibil in strafunduri este cuprins de un conservatorism ferm si impenetrabil.

Susține blogul cu un share:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.